25.01.2011

Mihaela Rădulescu vorbeşte în PRO TV Magazin despe reţeta unei relaţii la distanţă

Mihaela Rădulescu vorbeşte în PRO TV Magazin despe reţeta unei relaţii la distanţă Mihaela Rădulescu vorbeşte în PRO TV Magazin despe reţeta unei relaţii la distanţă

Mihaela Rădulescu povesteşte într-un interviu din noul număr al ghidului PRO TV Magazin despre cum se menţine o relaţie la distanţă: "E tot o iubire… Doar are alte reguli, alte intensităţi, alte doruri şi... probabil mult mai multe şanse să ţină...".

Întrebată care este secretul prin care rezistă relaţia la distanţă, Mihaela spune cu pasiune: "Iubirea e mereu o taină pentru cei din afara ei şi o lumină minunată pentru cei care o trăiesc". Vedeta recunoaşte că nimic nu a fost complicat niciodată în ceea ce priveşte relaţia ei: "Pe terenul nostru se joacă diferit, după nişte reguli făcute de noi şi, în general, fără public spectator".

Mihaela Rădulescu afirmă în materialul din PRO TV Magazin că este posibil să se întoarcă pe micul ecran cu o ediţie specială în martie 2011, afirmând că aceasta este "specialitatea" ei în ultima vreme: "Vin cu mare plăcere să prezint emisiuni de divertisment, dar doar dacă sunt sporadice şi de calitate".

În acelaşi interviu, frumoasa vedeta povesteşte şi despre cum se descurcă Ayan la şcoală, cum îşi petrec timpul împreună şi cât de mândră este de fiul ei. Cei doi ies la spectacole şi concerte, se întâlnesc cu prietenii şi merg cu bicicletele.